O AMINTIRE…


Sunt zile in care amintirile pleaca usor din inima mea si se aseaza confortabil in ochii mei. Imi impaienjenesc privirea, imi pun cu multe migala un nod in gat si fara sa imi dau seama, ies la suprafata rostogolindu-se incet pe fata.

http://m.ehospice.com/Common/CookiesNotification

http://m.ehospice.com/Common

Sunt acele zile cand pentru a supravietui trebuie sa plang si sa-mi amintesc.

Sa ma revad atunci lovita, sa-mi amintesc cum m-am ridicat, sa ma privesc cu ochii ce acum vad altfel, sa caut cicatricea, durerea. Sa ma conving ca e inca acolo. Sa-mi amintesc ca m-am vindecat. Sa-mi amintesc ca nu am uitat.

Si in acele zile daca m-as asculta m-as auzi zicand:

Draga amintire, dragule gand de demult…

Nu te-am uitat. Te sterg usor de pe obrazul meu dar niciodata din suflet. Nu as putea si nici nu vreau. Existi prin mine si eu respir cu tine. M-am vindecat. Da! Am reusit dar doar datorita prietenului tau: timpul!

Te cred ca uneori vrei sa iti faci simtita prezenta. Sa iesi la suprafata. Sa respiri, sa ma inspiri. Si stiu. Stiu ca fara tine nu as fi cea de azi si nici cea de maine.

Te pretuiesc dar te prefer uitata…

Dar in acele zile, in care iti e asa dor de mine. In acele zile in care te simt umezindu-mi obrajii. In acele zile plang. Te plang dureroasa amintire si sufletul imi e mai usor…”

E foarte greu sa-ti amintesti cand nu poti sa uiti…

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × one =